Harta metroului din Viena. Câte magistrale sunt, program și aplicația pe care trebuie să o ai neapărat

Harta metroului din Viena, metrou, statie, sine, pomi, case

Harta metroului din Viena te scapă de toate grijile. Află magistralele, dar și stațiile de care ai nevoie ca să te descurci

Harta metroului din Viena te va ajuta, indiferent de locul în care te afli. Capitala Austriei este perfectă din punct de vedere al transportului în comun, ceea ce face ca metroul să devină un mijloc la îndemâna tuturor. În primul rând trebuie să înțelegi că ajunge aproape peste tot, în fiecare colț, cartier, district sau în apropierea lor. Găsești totul despre transportul public într-un material structurat de Forum Viena.

Harta metroului din Viena, descarcă în format PDF

Forum Viena îți propune să descarci harta metroului din Viena. O poți face atât pe laptop, cât și pe o tabletă sau chiar pe un telefon. În acest fel, vei avea mereu la îndemână documentul. Așadar, nu intra deloc în panică, nu te-ai pierdut, nu există să te pierzi în Viena.

Acum că ai descărcat harta metroului, deschide locația telefonului, vezi unde ești poziționat și care este cea mai apropiată stație de metrou de tine. Atât de simplu este. Curat, elegant și fără mari bătăi de cap.

Nu te îngrijora, n-ai cum să ratezi obiectivele turistice ale Vienei. Nu există metrou în care să nu se anunțe stațiile, trebuie doar să nimerești sensul de mers. Îți reamintim de lista atracțiilor, una pe care o găsești dacă dai click pe acest link.

Câte magistrale sunt în Viena

Viena are 6 magistrale mari, șase tronsoane care te duc în orice moment în cel mai îndepărtat ungher al orașului sau te aduc în buricul târgului.

Harta metroului din Viena, imagine
Harta metroului din Viena, toate magistralele. Sursa foto – viennamap360.com

Fiecare magistrală a primit câte un număr, dar și o culoare pentru a fi totul cât mai ușor pentru turiști. În acest fel, harta devine foarte ușor de înțeles.

U-Bahn 1, magistrala roșie de pe harta metroului din Viena

Linia de metrou U1 din rețeaua de metrou a Vienei are nu mai puțin de 24 de stații. Este cea mai lungă, ajungând până la 19,2 kilometri.

Concret, U Bahn1 pleacă de la stația Oberlaa și ajunge până la Leopoldau traversând mai multe districte între care face legătura. Favoriten, Wieden, Innere Stadt, Leopoldstadt, Donaustadt și Floridsdorf sunt districtele mari pe care linia de metrou le străbate.

Harta metroului din Viena, magistrala 1
Harta metroului din Viena, magistrala roșie. Sursa foto – wikipedia.org

A fost prima linie de metrou a Austriei și primul traseu care a ajuns pe malul stâng al Dunării la Viena. Timpul mediu de călătorie între cele două stații terminale este de 34 de minute. Așadar, stațiile de la un capăt la celălalt al magistralei sunt următoarele:

  • Leopoldau
  • Großfeldsiedlung
  • Aderklaaer Straße
  • Rennbahnweg
  • Kagraner Platz
  • Kagran
  • Alte Donau
  • Kaisermühlen-Vic
  • Donauinsel
  • Vorgartenstraße
  • Praterstern
  • Nestroyplatz
  • Schwedenplatz
  • Stephansplatz, stația care te duce la Catedrala Sfântul Ștefan.
  • Karlsplatz
  • Taubstummengasse
  • Südtiroler Pl. – Hbf.
  • Keplerplatz
  • Reumannplatz
  • Troststraße
  • Altes Landgut
  • Alaudagasse
  • Neulaa
  • Oberlaa

Frecvența metrourilor de pe U-Bahn 1

Luni: 12:06 AM – 11:54 PM, frecvența 3 minute
Marți: 12:06 AM – 11:59 PM, frecvența 2 minute
Miercuri: 12:06 AM – 11:59 PM, frecvența 2 minute
Joi: 12:06 AM – 11:59 PM, frecvența 2 minute
Vineri: 12:06 AM – 11:59 PM, frecvența 2 minute
Sâmbătă: 12:06 AM – 11:57 PM, frecvența 5 minute
Duminică: 12:06 AM – 11:57 PM, frecvența 5 minute

U-Bahn 2, linia mov vieneză

Linia de metrou U2 are 20 de stații pe o lungime de 17,2 km. A fost modernizată odată cu deschiderea extinderii către Stadionul Ernst Happel în 2008.

Aceasta pleacă de la Karlsplatz și se oprește la Seestadt Aspern, o zonă de expansiune urbană de pe malul stâng al Dunării. Durata medie de călătorie între cele două stații terminale este de 30 de minute.

Harta metroului din Viena, magistrala 2
Harta metroului din Viena, magistrala mov. Sursa foto – wikipedia.org

Din cauza unor lucrări, tronsonul dintre Karlsplatz și Schottentor a fost închis până în toamna anului 2023. Forum Viena îți prezintă stațiile pe care le vei străbate:

  • Seestadt
  • Aspern Nord
  • Hausfeldstraße
  • Aspernstraße
  • Donauspital
  • Hardeggasse
  • Stadlau
  • Donaustadtbrücke
  • Donaumarina
  • Stadion
  • Krieau
  • Messe-Prater
  • Praterstern, stația care te duce la parcul de distracții Prater
  • Taborstraße
  • Schottenring
  • Schottentor – Universität
  • Sehenswürdigkeiten
  • Rathaus
  • Volkstheater
  • Museumsquartier
  • Karlsplatz

Frecvența metrourilor de pe U-Bahn 2

Luni: 00:00 – 23:53, frecvența 4 minute
Marți: 00:00 – 23:53, frecvența 3 minute
Miercuri: 00:00 – 23:53, frecvența 3 minute
Joi: 00:00 – 23:53, frecvența 3 minute
Vineri: 00:00 – 23:53, frecvența 3 minute
Sâmbătă: 00:00 – 23:53, frecvența 4 minute
Duminică: 00:00 – 23:53, frecvența 4 minute

U-Bahn 3, magistrala portocalie, Viena

Linia de metrou are o lungime actuală de aproximativ 13,5 kilometri și deservește 21 de stații. Începe de la gara Ottakring, continuă spre centrul Vienei și se oprește la gara Simmering. Timpul mediu de călătorie între cele două stații terminale este de 25 de minute.

U3 este cea mai nouă, dar și cea mai aglomerată linie de metrou din Viena. Cu excepția porțiunilor scurte de la stațiile Ottakring și Erdberg, se desfășoară complet în subteran. Stațiile sunt:

  • Ottakring
  • Kendlerstraße
  • Hütteldorfer Straße
  • Johnstraße
  • Schweglerstraße
  • Westbahnhof
  • Zieglergasse
  • Neubaugasse
  • Volkstheater
  • Herrengasse
  • Stephansplatz
  • Stubentor
  • Landstraße
  • Rochusgasse
  • Kardinal-Nagl-Platz
  • Schlachthausgasse
  • Erdberg
  • Gasometer
  • Zippererstraße
  • Enkplatz
  • Simmering
Harta metroului din Viena, magistrala portocalie
Harta metroului din Viena, stație de pe magistrala 3. Sursa foto – Forum Viena

Frecvența metrourilor de pe U-Bahn 3

Luni: 00:08 – 23:58, frecvența 3 minute
Marți: 00:08 – 23:58, frecvența 2 minute
Miercuri: 00:08 – 23:58, frecvența 2 minute
Joi: 00:08 – 23:58, frecvența 2 minute
Vineri: 00:08 – 23:58, frecvența 2 minute
Sâmbătă: 00:08 – 23:58, frecvența 5 minute
Duminică: 00:08 – 23:58, frecvența 5 minute

U-Bahn 4, linia verde de pe harta metroului din Viena

Linia de metrou U4 din Viena deservește 20 de stații pe o lungime de 16,5 kilometri și leagă districtul Hütteldorf cu Heiligenstadt , un cartier din districtul 19. A primit culoare verde și străbate următoarele stații:

  • Heiligenstadt
  • Spittelau
  • Friedensbrücke
  • Roßauer Lände
  • Schottenring
  • Schwedenplatz
  • Landstraße
  • Stadtpark
  • Karlsplatz
  • Sehenswürdigkeiten
  • Kettenbrückengasse
  • Pilgramgasse
  • Margaretengürtel
  • Längenfeldgasse
  • Meidling Hauptstraße
  • Schönbrunn, stația care te duce la Palatul Schonbrunn, dar și la Zoo Viena
  • Hietzing
  • Braunschweiggasse
  • Unter St Veit
  • Ober St Veit
  • Hütteldorf
stațiile magistralei 4
Harta metroului din Viena, toate stațiile. Sursa foto – stadt-wien.at

Frecvența metrourilor de pe U-Bahn 4

Luni: 00:02 – 23:54, frecvența 5 minute
Marți: 00:03 – 23:56, frecvența 4 minute
Miercuri: 00:03 – 23:56, frecvența 4 minute
Joi: 00:03 – 23:56, frecvența 4 minute
Vineri: 00:03 – 23:56, frecvența 5 minute
Sâmbătă: 00:03 – 23:54, frecvența 5 minute
Duminică: 00:02 – 23:54, frecvența 5 minute

U-Bahn 5, magistrala turcoaz a Vienei

Linia de metrou U5 este o linie aflată încă în construcție a rețelei de metrou Viena. Iese din secțiunea de sud a liniei U2 și urmează o prelungire. Primele planuri pentru proiectul de extindere „Linienkreuz U2/U5”, care este în curs de implementare, au fost publicate în 2014, iar punerea în funcțiune a U5 între stațiile Frankhplatz și Karlsplatz este planificată pentru 2026. Culoarea magistralei va fi turcoaz și va cuprinde stațiile:

  • Karlsplatz
  • Museumquartier
  • Volkstheater
  • Rathaus
  • Frankhplatz-Altes AKH
  • Arne-Carlsson-Park
  • Michelbeuern AKH
  • Elterleinplatz

Frecvența metrourilor de pe U-Bahn 5

Cel mai probabil frecvența va fi la fel ca cea de pe U-Bahn 2

U-Bahn 6, linia maro din Viena

Linia de metrou U6 circulă în cea mai mare parte de-a lungul centurii Vienei. Cu 24 de stații și o lungime totală de 17,4 kilometri, este a doua cea mai lungă linie de metrou din Viena.

Durata medie de călătorie între cele două stații terminale Siebenhirten și Floridsdorf este de 34 de minute.

Harta metroului din Viena, magistrala 6
Harta metroului din Viena, magistrala 6. Sursa foto – wikipedia.org

Mai trebuie spus că această magistrală are mult mai multe secțiuni în aer liber. În plus, peroanele sunt mai joase iar vagoanele mai mici decât în ​​restul rețelei de metrou. Cuprinde stațiile:

  • Floridsdorf
  • Neue Donau
  • Handelskai
  • Dresdner Straße
  • Jägerstraße
  • Spittelau
  • Nußdorfer Straße
  • Währinger Straße – Volksoper
  • Michelbeuern – Allgemeines Krankenhaus
  • Alser Straße
  • Josefstädter Straße
  • Thaliastraße
  • Burggasse – Stadthalle
  • Westbahnhof
  • Gumpendorfer Straße
  • Längenfeldgasse
  • Niederhofstraße
  • Bahnhof Meidling / Philadelphuabrucke
  • Tscherttegasse
  • Am Schöpfwerk
  • Alterlaa
  • Erlaaer Straße
  • Perfektastraße
  • Siebenhirten

Frecvența metrourilor de pe U-Bahn 6

Luni: 00:05 – 23:57, frecvența 3 minute
Marți: 00:05 – 23:57, frecvența 3 minute
Miercuri: 00:05 – 23:57, frecvența 3 minute
Joi: 00:05 – 23:57, frecvența 3 minute
Vineri: 00:05 – 23:57, frecvența 3 minute
Sâmbătă: 00:05 – 23:57, frecvența 5 minute
Duminică: 00:05 – 23:57, frecvența 5 minute

Unde se face transferul între magistralele de metrou din Viena

Există mai multe noduri, mai multe puncte în care cele cinci magistrale se întâlnesc. Reamintim că, deși am spus că există șase mari tronsoane, unul încă se construiește.

Așadar, locurile în care magistrale au punct comun sunt următoarele:

  • Karlsplatz U1, U2, U4
  • Landstraße U3, U4
  • Längenfeldgasse U4, U6
  • Praterstern U1, U2
  • Schottenring U2, U4
  • Schwedenplatz U1, U4
  • Spittelau U4, U6
  • Stephansplatz U1, U3
  • Volkstheater U2, U3
  • Westbahnhof U3, U6

Cât costă biletele de metrou în Viena

În primul rând trebuie să înțelegeți că nu există bilet strict pentru metrou. Tichetul pe care îl cumpărați îl puteți uzita atât la metrou, cât și la tramvai sau autobuz. Prețul lui este 2 euro și 40 de cenți și îți asigură o singură călătorie

aparat de cumpărat bilete si abonamente
Harta metroului din Viena, tonomat de cumpărat bilete și abonamente. Sursa foto – Forum Viena

Ce preț au abonamentele la metrou în Viena

Și în acest caz discutăm despre abonamente per total, pentru întregul sistem de transport public, nu doar pentru metrou.

Un abonament de 24 de ore, abonament care îți permite să te plimbi o zi întreagă cu metroul de fiecare dată când doriți, vă scoate din buzunare 8 euro.

Abonamentul de 48 de euro costă 14 euro, în timp ce pentru unul de 72 de euro achitați 17,10 euro

Cât mergi pe jos între stațiile de metrou

Forum Viena îți oferă și o hartă cu minutele pe care le faceți, în mod normal, între stațiile de metrou.

harta pașilor între stații
Harta metroului din Viena, pași între stații. Sursa foto – wienzufuss.at

Care este frecvența metrourilor în Viena

Puțin mai sus găsiți pentru fiecare magistrală în parte frecvența metrourilor. Foarte rare sunt cazurile în care apar întârzieri și de obicei acestea există când ceva s-a întâmplat.

Ce program are metroul din Viena

De asemenea, Forum Viena v-a prezentat în cazul magistralelor și programul pentru fiecare U-Bahn în parte. Atenție, nu există momente în care s-ar putea să aveți noroc.

Vienezii sunt foarte stricți la program, respectă cu sfințenie fiecare meserie în parte și timpul angajaților. Așadar, mergeți degeaba la metrou dacă este depășit programul.

Aplicație transport în Viena

WienMobil este aplicaţia pentru toate traseele din Viena, una care poate fi descărcată în mod gratuit din Google Play Store şi din App Store şi este disponibilă în limba germană şi engleză. Forum Viena a scris totul despre ea într-un material separat.

De asemenea, poate ai nevoie de o hartă interactivă a Vienei. O găsești AICI explicată și detaliată

Dacă nu sunteți un fan al călătoriei cu metroul puteți încerca tramvaiul și autobuzele. Sunt explicate AICI stațiile și rutele

Nu uitați și de Vienna City Card. Ar putea să vă ajute financiar având în vedere reducerile pe care le propune peste tot.

About Author

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Harta interactivă Viena, sf stefan, case, acoperisuri
TRANSPORT PUBLIC

Harta interactivă Viena. Districte, străzi și scurtături care te vor ajuta

Harta interactivă Viena, detalii de care ai nevoie. Cum sunt împărțite districtele, nume de străzi și scurtături către obiective turistice Harta interactivă Viena s-ar putea să fie prietenul tău numărul 1. Poate că stai o singură zi, ori te pregătești pentru un city break ceva mai mare, nu contează, atât timp cât ești pregătit sută […]

Read More
Linii tramvai Viena, prater, pomi
TRANSPORT PUBLIC

Linii tramvai Viena, rute autobuz. Sfaturi utile de călătorie

Linii tramvai Viena, rute autobuz, detalii pe care trebuie să le cunoști. Cele mai bune sfaturi de călătorie Linii tramvai Viena, rute autobuz și sute de stații fac parte dintr-un sistem impresionant de transport în comun. Capitala Austriei o să vă lase cu o amintire frumoasă din acest punct de vedere și o să vă […]

Read More
Aplicație transport Viena femeie telefon biciclete
TRANSPORT PUBLIC

Aplicație transport Viena, WienMobil. Cum îți planifici rutele și obiectivele turistice

Aplicație transport Viena, adică WienMobil, sfaturi utile. Cum poți ajunge mai repede la atracțiile turistice din capitala Austriei Aplicație transport Viena, pe scurt WienMobil ar putea să vă schimbe în bine vacanța. Indiferent că aveți planificate numai câteva ore sau chiar o săptămână, aceasta ar putea fi ajutorul de care aveți nevoie în momentele cheie. […]

Read More
en_USEnglish